Propolis

Denumirea propolisului vine din limba greacă pro-pentru și polis-cetate adică ar însemna  pentru cetate sau pentru apărarea cetății. Recoltarea propolisului este o tendință naturală a rasei de albine din România, Apis Melifera. Propolizarea stupului diferă în funcție de condițiile climaterice din zonă. De exemplu în zonele mai răcoroase unde bate vântul albinele au tendința de a propoliza mai mult. Cu ajutorul propolisului, albinele propolizează toate crăpăturile din stup sau locurile care ar putea fi vulnerabile pe timpul iernii. Albinele îmbracă în propolis eventualii dăunători care intră în stup (ex. șoarecii).

Albinele culeg aceasta substanță de pe frunzele și scoarța copacilor și o transportă în stup cu ajutorul piciorușelor posterioare.

Pentru a putea culege propolisul din natură este nevoie de o temperatură de minim 20 grade Celsius pentru ca propolisul să fie mai moale. Ceara este o componentă a propolisului.

Propolisul poate avea diferite culori de la maroniu deschis până la brun închis. El conține ceară, rășini, uleiuri, eterice, etc.

El are o largă întrebuințare terapeutică. Se poate consuma atât în stare brută cât și sub formă de tinctură. De asemenea propolisul se folosește în diverse unguente. Încă din cele mai vechi timpuri propolisul a fost folosit pentru vindecarea rănilor.

Propolisul sfărmat se amestecă de obicei cu alcool dublu rafinat și rezultă tinctura de propolis sau se macină și se amestecă cu miere. Amestecat cu miere se consuma de obicei ca antiseptic, antibacterian, pentru tratarea tusei, a gripei, etc.

Propolisul sub forma de baton se mestecă pentru tratarea infecțiilor bucale, a paradontozei, a gingivitei, a durerilor și infecțiilor în gât, etc.

Acest produs nu înlocuiește un consult medical și nu este recomandat persoanelor alergice la unul dintre ingrediente.